Veșnicia s-a născut la sat și datorită existenței unei piețe interesate de produsele autohtone, piață ajutând la statornicia satului. Astăzi, dimpotrivă: tinerii migrează masiv la oraș, pentru slujbe (din ce în ce mai puține), munca la câmp fiind de prisos, întrucât hipermarketurile preferă să aducă pe rafturi produse de import ieftine și nocive. Aici trebuie intervenit și e treabă de politică: trebuie gândit: avem legumele, fructele, cerealele etc. noastre, dar cine le achiziționează pe un preț convenabil pentru producător, pentru țăran?
Târgul reprezenta mediul de schimb (de troc), dar nu numai; se vindeau / cumpărau macaturi, scoarțe, pături de lână, cojoace, pantaloni de ie, cămăși de borangic, baticuri, broboade, flanele (de lână), căciuli, fesuri, mânuși, căpătâie, perne (umflate cu pene), carpete (cusute cu fire colorate) cu modele de iubire: tineri în poiană, ascultând un cuc, ori de curtoazie: cavaleri înaintând pe cai, peste un fir de apă rătăcit în pădure, ca un fir alb de păr pe un creștet negru, spre un castel în depărtare, icoane pe lemn, icoane pe sticlă ș.a. Toate se elaborau în gospodăria omului. Războaiele de țesut se montau spre sfârșitul toamnei și țăcăneau, într-un program diurn, cu excepția sărbătorilor din calendar și a sfintelor duminici, de la cinci dimineața până la șapte seara, când, pentru a mai alterna, se curau drugi de porumb; știuleții se aruncau în sobă. Lampa (pe gaz), agățată în cuiul din perete, pâlpâia ca un ochi de ciclop, dezvăluind: vase de lut încă pe masă, de la cină – de obicei, masa era ridicată imediat, pentru a n-o lăsa pe Maica Domnului să aștepte în picioare (sfârșitul mesei), șervete albe, taburete, dovleci turcești ca turbane, caiere încâlcite, oglindă înrămată, cap îmbrobodit de țărancă frumoasă, albie de scăldat – plasată oblic în colț etc.; pe plită, fierbeau în oală, boabe (de porumb), de-un gust dulce, pe care le sărai și prăjeai ulterior, pentru a fi crocante și să-ți dea sete de vin. Din pivniță sau beci, vinul, roșu ca o gușă de curcan înfuriat, era adus în oală de lut; vaporii de apă dantelând recipientul aminteau de sudoarea frunții podgoreanului.
Țăranul știa că se merită să-și lucreze pământul. Era fericit. A munci în perimetrul proprietății lui îi aducea suficient câștig pentru a-și menține locuința salubră și funcțională.
Fii primul care comentează