La 28 iunie 1919, s-a născut Ion D. Sîrbu la Petrila (d. 17 sept.1989, Craiova).
A fost un om deosebit, care a devenit în conștiința publicului “un simbol al rezistenței antitotalitare”, în perioada 1919-1989. L-a avut ca dascăl şi mentor pe Lucian Blaga şi a activat Cercul Literar de la Sibiu în anii 1940, alături de Augustin Doinaş.
Ion D. Sîrbiu, provenit din familie de mineri, a urmat Facultatea de Litere și Filosofie a Universității Regele Ferdinand I din Cluj. În 1947, Sîrbu a fost cel mai tânăr conferenţiar român din ţară. A activat ca scriitor (autor în special de literatură de sertar), eseist, dramaturg, filozof, publicist și romancier. A scris: Dramaturgie: “La o piatră de hotar” (1967), “Frunze care ard” (1968), “Arca bunei speranțe” (1970), “Întoarcerea tatălui risipitor” (1972), “Sâmbăta amăgirilor” (1972), “A doua față a medaliei” (1973), etc. Romane: “Jurnalul unui jurnalist fără jurnal”, “Adio, Europa!” etc.
Un aspect mai puţin cunoscut este că Marin Preda s-a inspirat din biografia lui I.D. Sîrbu pentru personajul Victor Petrini din „Cel mai iubit dintre pământeni”, ceea ce l-a enervate pe Sîrbu. Iată ce spune acesta „Eu de aceea nu pot înghite romanul lui Preda «Cel mai iubit…», nu pentru că eroul principal a împrumutat datele tragicomice ale vieţii mele, ci fiindcă, după ce face puşcărie şi mină şi filosofie, acest Petrini al lui rămâne la idioata întrebare ce i se pare esenţială: mă iubeşte, sau nu mă iubeşte Matilda? Jalnic! (…) Petrini (nu Petrila) era fiu de muncitor, ajunge asistent universitar pe lângă cel mai mare gânditor din Cluj, apoi e arestat, soţia sa ajunge ministereasă, el lucrează în mină. Până şi vânătoarea de şobolani aparţine biografiei mele. Cele de mai sus ar fi ale vieţii mele valuri: sunt şi ale lui Petrini. Diferenţa ar fi următoarea: Preda pune pe Petrini să filozofeze după ureche, iar eu ştiu filosofie, şi nu din auzite. Lui Preda (încă trăia), întrebându-mă ce cred despre al său roman, i-am spus (acum îmi pare rău, era pe moarte): «Este istoria văzută prin nişte testicule triste». Şi am argumentat că despre mină, puşcărie şi filosofie nu se poate scrie din auzite, ca amator sau privitor pe gaura cheii”.
Surse: https://romanialibera.ro/special/dosarul-de-urmarire-al-lui-i-d-sirbu-devenit-literatura-252519/
