
Astăzi vă prezentăm o rețetă de ciorbă de curcan dreasă cu smântână.
Ingrediente: 1 os de pulpă de curcan (cu ceva carne pe el); 1 bucată piept de curcan (~300 g); 2 morcovi; 1 ceapă; 1 bucată; ţelină; 1 păstârnac; 4 cartofi mici; 200 ml smântână pentru gătit; 2 gălbenuşuri; sare şi piper; fulgi de ardei iute; 4 căţei usturoi; mărar.
Mod de preparare: Pieptul de curcan tăiat cuburi şi osul se pun la fiert. După ce dă în clocot se adună spuma formată, de cate ori este necesar. După ce carnea este fiartă se strecoară zeama. Ceapa se curăţă, se taie în două şi se pune în cratiţă. Un morcov se taie felii, celălalt se dă pe răzătoarea cu ochiuri mici. La fel se procedează cu ţelina şi păstârnacul. Se adaugă puţină sare şi se lasă la fiert vreo 10-15 de minute, apoi se adaugă cartofii tăiaţi în două. Potrivim gustul de sare şi piper. Se amestecă gălbenuşurile cu smântâna şi usturoiul pisat. Cu un polonic se toarnă câte puţin din ciorba fierbinte, amestecând continuu. Se toarnă amestecul în cratiţa cu ciorbă, adăugăm mărarul şi câţiva fulgi de ardei iute, lăsăm ciorba să ajungă din nou la punctul de fierbere şi dăm deoparte.
Se serveşte fierbinte, cu zeama de lămâie şi câte o jumătate de ou fiert la fiecare porţie. (Sursa: „Carte de bucate”- Autor anonim)