Da, ceream…

 

Da, ceream şi eu odată un serviciu, să dau pâine

Celor care-mi sunt aproape, să nu ceară, să nu ceară,

Şi din ea, firimitură, să împart şi unui câine

De român, ce nu mai poate, sau căzut e, sub povară –

 

Da, ceream şi eu, odată, un serviciu, să fac bine

Mie-ntâiul, la familie, şi la câte-un om, în doară –

Azi, îmi pare rău, putere nu mai am nici pentru mine –

Darmite să dau din dânsa, câte-o scamă, pentru ţară –

 

Vine vremea când nici trupul nu te-ascultă, nu mai ară –

Ai mai scrie doar la cronici ce de mult au fost uitate –

Cine să te mai plătească, să –ţi aduci aminte, iară,

Când grăbită-i toată lumea, să traiască, cât mai poate?

 

Da, ceream şi eu, odată, un serviciu, o comoară –

Prea devreme, nu-s în stare  să  îl duc ca o ţestoasă

Pân’la pensie, când, se ştie, ţi se dă întreaga ţară

Să o faci  cu mult mai bună, şi bogată, şi frumoasă!

 

28 mai 2013