Tanit

Cateodata, ma intorc la tine,

Si ma intreb cum am trait o viata,

Cand ne-am iubit odat’, atat de bine,

Si tot ne-a ratacit a lumii ceata?

Sunt tanar, iar, esti tanara, si verde,

Si te respir, o trestie mladie,

Si gandul meu, in miezul tau se pierde,

Si taina ta, in trupul meu, invie –

Te vad in sala verde, cu spaliere,

Si te invit la dans, uitand de toate,

Tu-mi pui pe umeri aripi tremurate,

Si ma intrebi: Ce porti pe ei? Putere!

Si ne rotim, plutim, in pas de proba,

De cand doream sa fii a mea, o clipa,

Si suntem azi, o singura aripa,

Si arzi in mine, calda ca o soba –

Plecam. La brat. Vezi cerul? Este rosu.

Imi spui. Eu te ascult ca pe-o minune.

As vrea sa spun ceva, dar nu pot spune.

Sunt fructul tau oprit. Iar tu mi-esti cosul.

Si ne-am iubit. Pe nicaieri. Pe unde

Ne ascundeam de alti iubiti ai vremii.

Ne-am sarutat tarziu, de-atatea premii.

Si ne-am pierdut, cautandu-ne in unde.

Din timp in timp, veneau la mine-n tample

Ecouri dintr-o mare, doar a noastra,

Si eu traiam in unda ei albastra

Ce s-a-ntamplat, si n-a fost sa se-ntample.

Si iti scriam. Aveam acum ce-ti spune.

Ce n-am stiut, fiind un copil prea mare.

Aveam copiii nostri, fiecare,

Si ne iubeam, in doi, pe alte nume .

Asa am invatat ca ea nu moare.

Ca dragostea isi schimba intelesul.

Cu cei ce vin, invata din nou mersul.

Ca oamenii sunt ape curgatoare –

Ca ne scaldam in bucurii amare,

Ca ne-am opri, dar mergem inainte –

Iubindu-ne, parinte cu parinte,

Si rau cu rau, varsandu-ne in mare…

9 – 10 decembrie 2013