Ce prânzim astăzi?

Ciorbă rădăuţeană
Cornelia Dumitrescu este autoarea acestei reţete, iar motivul creări reţetei a fost să fie o ciorbă mai uşoară decât cea de burtă. Iniţial ea a folosit piept de pui.
Ingreiente: 1 piept de pui mare, cu tot cu piele și os (800 de gr – 1 kg), 2 cepe mijlocii sau una mare (au avut împreună 100 de grame), 3 morcovi potriviți (250gr), 50-60 de gr rădăcină de țelină (2 felii), 1 ardei gras mare, 1 legătură de pătrunjel verde, 6-8 boabe de piper, 3-4 căței de usturoi, 4 gălbenușuri proaspete, 400-500 de grame de smântână cu 20% grăsime, 50 de gr făină sau 30 de grame de amidon, 40-50 ml. oțet de vin alb sau de mere (6-9°), sare și piper negru proaspăt măcinat (după gust).

Mod de preparare: Se fierbe pieptul de pui într-o oală mare de 5l, cu 3,5 l apă. Se dă la foc mediu. Se adaugă o linguriţă de sare. Se spumează până ce nu mai face spumă. Se curăță și se spală ceapa, morcovii și țelina. Ardeiul se curăţă de cotor şi se taie cubuleţe. Se pun deoparte 1 ceapă, 1 morcov 1 ţelină, iar restul se taie cubuleţe. După ce nu s-a mai format spumă la suprafața supei, se adaugă în oală legumele întregi și câteva boabe de piper. Se reduce focul la mic, şi se continuă fierberea timp de 50 de minute, până când pieptul de pui a fost fraged. Se testează asta înfigând în partea mai groasă o furculiță. Când furculița a intrat cu ușurință, se scoate pieptul de pui din oală, cu ajutorul unei spumiere, se scurge bine de zeamă și se pune pe o farfurie, să se răcorească. După ce pieptul de pui a fost fiert, se strecoară zeama. Legumele întregi pot fi folosite la o salată. Se pune oala cu supă înapoi pe foc și, când a dat în clocot, se adaugă legumele
tocate(20-25 min). Se dezosează pieptul de pui şi se sfâşie carnea cu două furculiţe în fâşii asemănătoare
ciorbei de burtă, sau îl puteţi tăia cubuleţe şi se pune deoparte. Se pregătesc într-un bol gălbenuşurile, cu smântâna si făina, se bat cu telul. La final se adaugă si cei 4 căţei de usturoi zdrobiţi. Se subţiază compoziţia de smântână, gălbenușuri și făină, adăugând treptat câte 1
polonic din zeama fierbinte, până ce amestecul din castron a devenit fierbinte și el. Se omogenizează bine și se toarnă acest liezon în oala cu ciorbă. Se menţine oala pe foc, amestecând continuu 7-8 min. Se opreşte focul și se ajustează gustul ciorbei cu sare, piper
negru măcinat și oțet.   (Sursă: Laura Laurenţiu)

Crap cu mentă
Ingrediente: 1 crap, 2 morcovi, 2 cepe, boabe de piper, oţet, mentă, 2 linguri de ulei, sare, piper
Mod de preparare: Peştele se curăţă de solzi, de aripioare si intestine, se spală, se porţionează şi se sărează. Morcovii şi ceapa se curăţă, se taie felii si se pun la fiert. Când s-au înmuiat, se adaugă boabele de piper, o lingura de oţet si peştele. Se mai lasă la fiert 10 minute, apoi se scurg şi se aşeaza pe platou. Într-o cana de apă se pune o linguriţă de menta tocată şi se dă într-un clocot. După ce se răceşte, se adaugă ulei, oţet, sare si piper după gust. Acest sos se toarnă peste peşte. (Sursa: Reţete culinare – Dan Păunescu)

Găluşte cu prune
Ingrediente: Pentru 10 porţii: 2 kg cartofi, 500 gr. făină alba, 250 gr. untură, 250 gr. pesmet, 1 kg prune,
250 gr. zahar, 2-3 ouă, scorţişoară, sare
Mod de preparare: Se aleg cartofii, se spală bine cu apa rece şi se pun în coajă la fiert cu sare şi întregi. După ce au fiert, se curăţă de coaja, se trec prin maşina de tocat carne, li se adaugă făină, sarea, ouăle şi se frământă bine. Din această compoziţie se întinde o foaie mai groasă. Se spală prunele şi li se scot sâmburii, iar în locul sâmburilor se pune zahăr pisat. Se taie foaia în pătrate şi în fiecare pătrat se pune câte o prună. Se înveleşte bine pruna în foaie. Găluştele astfel pregătite se fierb în apă clocotită 10 minute. Pesmetul se rumeneşte într-un vas în untură înfierbântată. Se trec prin el găluştele fierte şi se amesteca pentru a se prinde uniform pesmetul pe ele. Se presară cu zahăr pudră şi scorţişoară şi se introduc la cuptor 10 minute. Se servesc câte 5-6 găluşte de porţie. (Sursa: Reţete culinare – Dan Păunescu)