Paracliserul

 

Se duce vremea noastra, cu povesti.

Ce ieftina regie, si consumuri.

Ce simplu sa descrii, si sa traiesti

La tine-acasa, nu mereu pe drumuri.

 

Fireste. Cine stie cat traiesti.

Te mai citeste, poate, Dumnezeu.

Greselile, si ele, sunt firesti,

Cand le semnezi, si scrii in joaca, eu.

 

Putere, mai avem. Sa mai luam paini.

Franzela? Nu. Bagheta? Tu, actor,

Sa spui: O, da! Dar nu de dirijor.

Sunt unii cu o plasa goala-n maini.

 

Pe-afara, caini. Sa stai, sa ii studiezi.

De vor sa te tot guste-n amanunt,

Tu, un olog, sa le oferi diezi,

Statuia ta, tacand, privind marunt.

 

Colegi sa treaca, sa-i saluti, si ei

Sa nu mai stie, daca te-au vazut –

Si un vecin sa creasca porumbei

Pe scoala-n care nu ne-am cunoscut.

 

Cat despre preturi, ele cresc, mereu.

Sau scad. Ramanem de planton.

Balcanici, ca un bulgare de seu,

Intre atatea lumanari, tampon.

 

12 ianuarie 2013