CULTURĂ/Joc ridat

Ei strigă

“Ţară, ţară, vrem ostaşi!”

“Pe cine?”

Se întreabă

Din mulţime

Şi numele ce-l strigă e al meu,

Şi mâinile arată către mine –

Nu, nu e timpul, spun

Eu am de scris –

Să vina –n locul meu tot ei, părinţii,

Să vina-n locul meu aceşti bunici –

Eu am de învăţat şi scris

Aici,

Cum luptă pentru ţară ei, cu dinţii –

Se strigă

“Ţară, ţară, vrem ostaşi” –

Şi eu le spun:

Eu am de dus în pană

Familia mea,

Şi alţi cinci pensionari,

Şi am de dat din ea pentru ţărani,

Şi pentru rana mea de pus pe rană –

Ei strigă:

“Ţară, ţară, vrem ostaşi!”

Eu mă ascund în propria mea pomană,

Aş vrea să-ntineresc,

Să scriu, să scriu,

Din ce, şi ce, nu am, şi nici nu ştiu,

Din scrisul meu, să am să dau, în ţară,

Serviciu,

Pentru un ostaş de şcoală –

Şi-mi fac avânt

Şi-alerg

Alerg o viaţă,

Şi nu îi văd pe cei strigând, la faţă,

Puterea când mă lasă

Sunt povară,

Şi-aud ecoul

“Ţară, ţară, vrem ostaşi”

Al unui joc

Al celor ce-au strigat

Plecaţi demult,

Copii ridaţi,

Afară…