
La data de 1 iulie 1925, s-a născut în satul Tihău, jud. Sălaj, Ion Maxim, într-o familie de învăţători (d. 16 decembrie 1980, Timișoara).
A făcut Liceul „Sf. Vasile” din Blaj în 1943, urmând apoi Facultatea de Filosofie a Universității din Cluj. A lucrat un an ca profesor la Zalău, urmând apoi calvarul pentru Maxim, adică 15 ani grei de închisoare la penitenciarul Aiud ṣi lagărul Periprava – urmare a persecuţiei regimului comunist. Când este eliberat, Maxim se stabileşte la Timiṣoara, lucrând pe post de contabil, apoi ca psiholog.
Ion Maxim a fost poet, prozator ṣi critic literar. A lăsat în urma sa volume de versuri „Însemnări pe scut” (1968), „Interferențe”, București, 1968. A scris cronici ṣi articole însemnări în revistele vremii sub pseudonimul Iosif Mirescu.
A fost redactor la ziarele „România viitoare” și „Tribuna” din Sibiu în anii 1944-1946 ṣi „Lupta Ardealului” din Cluj în 1948-1948. A publicat două romane: Pe malul Styxului (1980) ṣi Umbra de la Cozia (1980).
Scriitorul Radu Ciobanu îl descria ca fiind: „un solitar, un introvertit, poate un mare timid, traumatizat de anii de detenție, inadaptat la mizeria și meschinăria epocii pe care o străbăteam; totodată un intelectual de vastă cultură, cu mari disponibilități afective, hipersensibil, un critic exigent și de o profundă onestitate”.
Alte opere ale lui Ion Maxim: Simfonia neterminată, povestiri, Blaj, 1942; Cântecul stelelor, poem dramatic, Blaj, 1945; Frumusețe amară, nuvele, București, 1969; Oameni în alb, București, 1970; Atitudini critice, Timișoara, 1973; Orfeu, bucuria cunoașterii, București, 1976; Popas în Afrodisia, București, 1978.
Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Maxim