A merge cu ochii în pământ înseamnă desigur meditație. Lui Blaga i se părea că ideile, în mulțimea lor, puțin l-au îndoit de spate, atât de mult le purtase în viață.
În 2007, la Neptun, cu prilejul unei burse de creație, l-am întâlnit pe Mihai Antonescu, prozator bun (a cărui carte, Umbra palidă a timpului, mi-a fascinat călătoria pe tren), care povestea și atractiv, despre cum, în tinerețe, în munți, lovise cu lampa, un râs. Mai avea Mihai Antonescu o delicatețe a jocului cu pescărușii, pe țărm: îi hrănea cu firimituri de pâine și le imita mersul (spre zbor, când se îndreptau mai iute spre apa mării, cu aripile care lent se desfăceau spre a prinde în penaj curentul), cu statura lui de haiduc modern. De la el am aflat despre Ștefan Odobleja, vecin în Turnu-Severin, cu prozatorul copil (atunci): „Mergea cu capul în jos, pe gânduri. Era foarte politicos. Când îl vedeam, noi, care aveam zece-doisprezece ani, saluta și copiii, ne înșiram pe o distanță de vreo treizeci de metri, pe stânga și pe dreapta străzii, și îi dădeam pe rând, când ajungea în dreptul fiecăruia, Bună ziua!; el ne răspundea, ridicându-și pălăria de pe cap, nu și privirea din pământ. Avea gândurile lui. Până la capătul străzii, unde avea casa, își ridica pălăria de vreo cincisprezece-douăzeci de ori, dar nu-l deranja și nu-l schimba în jocul serios (al reverenței) cu noi”.
Fără invenția (teoria) lui Ștefan Odobleja, construcția de roboți, pentru că lipsea principiul de a uni la un loc porțiuni de gesturi mecanice, s-ar fi amânat cu mult sau n-ar mai fi existat: construiești brațe de roboți, mecanisme care închipuie un corp uman etc., dar cum le unești acțiunile, ca la om, într-un tot? Aceasta a explicat medicul militar Ștefan Odobleja.
M-am întrebat de ce personalitățile veritabile sunt caracterizate de modestie. Scoțând capul pe fereastră, să mă uit la lume, am aflat răspunsul care ședea în mine de mai multă vreme, dar nu-l limpezisem în vorbe: datorită iubirii pentru semeni și sentimentului de prețuire pentru marea omenire simplă (în sensul cel mai bun). Și noi e bine, în felul nostru, să prețuim personalitățile; fără ele, pe mâna doar a politicienilor, oare ce ne-am face?
Fii primul care comentează