Raiul zilei care trece: patru prăjituri şi-un ziar…
Cu atât să se-ndulcească Raiul cerului, măcar…
E puţin, şi mi-e ruşine, totuşi, nu e in zadar…
Nimeni nu a pus pe masă, ceva-n plus, lângă altar…
Să fiu singurul nevolnic, ce aduce zi de zi,
O fărâmă pentru alţii, dintr-un Rai de poezii?…
Orbi, flămânzi, bolnavi, nevolnici, ciungi, ologi, şi cum or fi,
Sau doar sfinţi, cu minţi de şarpe, şi cu inimi de copii?…
Da de unde! Gem Biserici de recunoştinţă vie,
Pentru sănătate, minte, spor, belşug şi avuţie…
Nu e loc să arunci acul, să nu cadă şi-n pustie,
Peste cei ce umplu Raiul pământesc, cu omenie…
Şi pe lângă ei, nababii, eu, un Rege peste toate,
Mai ales peste depresii, mai ales peste păcate,
Doar cârpesc pe dinafară, cu vreo câteva bucate,
Un Pământ ce-mi pare Raiul, de l-am face zilnic, poate…
Mâine poate voi aduce, în Biserică, cu fală,
O fărâmă de pe lumea de consum: o sticlă goală.
Dar în Raiul cel de astăzi, pe o virtuală coală,
Am clădit cu-un ziar şi patru prăjituri – o Catedrală…
2 octombrie 2012
Fii primul care comentează