Azi dimineata, venind de la Biserica, unde am lasat 5 cartofi, am vazut un batranel calare pe un scuter antic, impodobit ca un pom cde craciun cu sacose cu sticle de lapte. Omul avea parul alb,
era slabut, avea o fata maslinie, si batea intr-o fereastra. Vindea lapte. L-am intrebat de peste drum: Este proaspat? Da. Mi-a raspuns. Dar nu m-a intrebat daca doresc si eu. Atunci am intrebat: Aceti clientii dv.? Da. Mi-as raspuns batranul.
Am plecat. care va sa zica, la peste 75 de ani, cat parea sa aiba, la o pensie minora, dupa cum arata, la parul alb, „amintirea unei vieti cinstite”, dupa cum spuneas Chateaubriand, batranul nu se saturase de Romania. Cu cel mai ieftin mijloc de locmotie posibil, pentru varsta sa, lua lapte de la sat, si il vindea la oras, la o retea de clienti care il cunosteau. Aveau incredere in el. . Lapte bun. Proaspat. De la tarani. Vindea taranul: avea bani taranul. Cumpara oraseanul: avea produs ecologic oraseanul. Banul se invartea intre familia romana, de la oras si dee la sat. Acum, ca familia romana ingloba toate neamurile pamantului, ce mai conta? parca poti sa stii cine, cu/ din cine bea lapte?
Sigur, si statul avea de castigat din afacerea asta. TVA-ul pe combustibil. Taxa de drum. Verificarea tehnica a scuterului. Impozitul taranului. Al batranului. Impozitele lor. Poate ca si taranul, si batranul, plateau si la stat. Taxa pe comertul sentimental. Nu stiu. Nu nu ii conosteam.
Unii se satura – cum m-am saturat si eu – odata, de Romania. pleaca. isi fac aacolo case. Au mai multe masini. bani. Calatorii. Multe din cele care le-au visat. Si totusi…
Exista o carte: „De ce le frica copiilor”. Tocmai citeam ieri un paragraf foarte interesant. Despre „auri sacra fames”.Ma mai intalnisem cu termenul. In „Moara cu noroc”, a lui Slavici. Cand batrana, pe ruinele hanului fumegand, spunea: „Caci daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale, te face fericit”. Parca mai scrisese cineva, ceva, despre coliba Unchiului Tom… parca, si despre Batranul si marea…
Fii primul care comentează